Coşul meu
Acest site foloseste cookies. Citeste aici mai multe detalii.
Îți trebuie vinete. Cel mai bine unele coapte pe plită ori pe cărbuni, ca să se impregneze de gust de fum ca de-un văl de mister. Le mărunțești bine împreună cu o porție zdravănă de tahini și le accentuezi gustul cu un strop de sare, zeamă de lămâie și nițel usturoi.
Când pasta ajunge la textura dorită, o așezi într-un vas, apăsând ușor cu lingura ca să creezi mici buzunare de fericire, pe care le stropești generos cu ulei din semințe de dovleac presat la rece.
Te înfrupți din baba ganoush cu mâna, folosind lipii, grisine și felii ori bețe de legume pe post de tacâmuri.
Ți-am făcut poftă? Încearcă baba ganoush fix așa, cu ulei din semințe de dovleac.